File din jurnalul lui Oxi Moron
Wednesday, September 29, 2010
Alaltaieri
M-am culcat ieri seara om normal si m-am trezit azi de dimineata un fotoliu mirosind a vechi in casa unor oameni in virsta, cu par alb si taceri aspre. E pacat ca stau fix, intr-un colt, si nu pot vedea decit peretele din fata mea, perete pe care se afla doar un tablou auster cu o pasare neagra linga un buchet de flori care au avut cindva culori cu siguranta mai vii. Sint sugrumat de spaima ca poate si fotoliul meu, de acasa, e de fapt un om normal, ca mine, si ca vede ce citesc si aude ce vorbesc, cind vorbesc uneori singur, in dupa-amiezele cind recit cu glas tare toate urletele mele de om de 35 de ani.
Ieri
Sper ca sint moale.
Azi
Daca n-ati stiut pina acum, sa stiti ca fotoliile vorbesc cu celelalte obiecte din casa. E minunat ca ne putem auzi intre noi, fara a fi auziti de urechi adevarate. Veioza are povestile cele mai interesante. De unde stau nu reusesc s-o vad, dar are o voce suava, erectrizanta, daca imi permiteti. Uneori, ore in sir, batrinelul care mi-e stapin sta pe o lavita si se uita pierdut la mine. Atunci tac. Daca ma aude, de fapt? Daca ne aude?
Miine
Sint trist azi, pacat ca fotoliile nu au camasa, sa le deschida brutal, rupindu-le nasturii, si sa plece aiurea pe strazi.
Poimiine
La ora trei incep filme cu oameni rai. Atunci e pentru mine momentul siestei, la caldura trupului uman cufundat in mine. Noaptea, de altfel, nu pot sa dorm, nici eu, nici oamenii cu parul alb si taceri aspre. Tacem impreuna pina dimineata, cind incepe tacerea de peste zi.
Ieri
Pina azi nu m-am intrebat daca voi redeveni vreodata omul de 35 de ani care eram. Ciudat. Nici azi nu m-am intrebat cu adevarat.
Miine
Sint penumbre bizare pe covor. Covorul e un nenorocit, injura tot la al treilea cuvint, spune bancuri proaste la care ride singur. Cu siguranta a fost un betiv care se barbierea de doua ori pe an.
Alaltaieri
Nimic nou, rutina e cel mai important eveniment din viata mea. E bine sa fii fotoliu, cind eram om eram inconstient.
Azi
Am vazut o molie. Era inevitabil.
