Monday, March 22, 2010
Am primit acum cîteva zile un pachet, de la niște cunoștințe foarte vechi, cu un bilet scurt: "Știi să tastezi blind?" Da, știu, dar cine nu știe în ziua de azi...
Printre obiectele din pachet, alături de un abajur foarte vechi, un tricou al naționalei de fotbal a Venezuelei și un desen cu cei trei purceluși, se aflau, înpachetate în bubble wrap, două paranteze. Inițial am crezut ca e un mesaj ascuns, pentru că amîndouă erau deschise. După cum știți, paranteza închisă nu e decît o paranteză deschisă invers. Eu n-am știut pînă în dimineața asta cînd, în timp ce mă bărbieream, mi-a căzut fisa. Erau, de fapt, două paranteze banale, una deschisă, cealaltă închisă. Jumătate plin de spumă de ras le-am așezat în poziția corectă și m-am uitat la ele. Hm. Ce-aș putea pune în ele? Instinctual m-am gîndit să pun coșul de gunoi, ca să mă amuz, sau chiar pe Caramel, noul iepure al copilului meu. N-am avut timp să mă joc prea mult cu ele, că eram deja în întîrziere, însă acum, la un pahar, le privesc cu multă dragoste, ca și cum ar da un sens vieții mele dezorganizate. Deja le-am jurat că o să mă culc mai devreme și o să fumez mai puțin, le-am pus pe piept și m-am întins, ca și cum ar fi atașate la un lănțișor. N-am simțit nimic deosebit.
Socrul meu zice că cea mai bună metodă de a-ți bate joc de cineva e să-ți cumperi binoclu, să-i arunci în curte un ceas stricat, iar apoi să-l privești cum se chinuie să-l repare. Vecinii mei nu merită, totuși, așa ceva. Nu pot să le arunc lor parantezele în curte, nu ar fi etic, nu se face. Avansînd în ipoteze, chiar înainte de a scrie fraza asta, m-am gîndit să-mi pun în paranteze propria viață și să mă uit ce se întîmplă. Cred că ar fi foarte amuzant. Apropo, dumneavostră ce ați pune în ele, dacă le-ați găsi într-o dimineață, stinghere, în curte?
Read more...
Printre obiectele din pachet, alături de un abajur foarte vechi, un tricou al naționalei de fotbal a Venezuelei și un desen cu cei trei purceluși, se aflau, înpachetate în bubble wrap, două paranteze. Inițial am crezut ca e un mesaj ascuns, pentru că amîndouă erau deschise. După cum știți, paranteza închisă nu e decît o paranteză deschisă invers. Eu n-am știut pînă în dimineața asta cînd, în timp ce mă bărbieream, mi-a căzut fisa. Erau, de fapt, două paranteze banale, una deschisă, cealaltă închisă. Jumătate plin de spumă de ras le-am așezat în poziția corectă și m-am uitat la ele. Hm. Ce-aș putea pune în ele? Instinctual m-am gîndit să pun coșul de gunoi, ca să mă amuz, sau chiar pe Caramel, noul iepure al copilului meu. N-am avut timp să mă joc prea mult cu ele, că eram deja în întîrziere, însă acum, la un pahar, le privesc cu multă dragoste, ca și cum ar da un sens vieții mele dezorganizate. Deja le-am jurat că o să mă culc mai devreme și o să fumez mai puțin, le-am pus pe piept și m-am întins, ca și cum ar fi atașate la un lănțișor. N-am simțit nimic deosebit.
Socrul meu zice că cea mai bună metodă de a-ți bate joc de cineva e să-ți cumperi binoclu, să-i arunci în curte un ceas stricat, iar apoi să-l privești cum se chinuie să-l repare. Vecinii mei nu merită, totuși, așa ceva. Nu pot să le arunc lor parantezele în curte, nu ar fi etic, nu se face. Avansînd în ipoteze, chiar înainte de a scrie fraza asta, m-am gîndit să-mi pun în paranteze propria viață și să mă uit ce se întîmplă. Cred că ar fi foarte amuzant. Apropo, dumneavostră ce ați pune în ele, dacă le-ați găsi într-o dimineață, stinghere, în curte?
