File din jurnalul lui Oxi Moron

Alaltaieri
M-am culcat ieri seara om normal si m-am trezit azi de dimineata un fotoliu mirosind a vechi in casa unor oameni in virsta, cu par alb si taceri aspre. E pacat ca stau fix, intr-un colt, si nu pot vedea decit peretele din fata mea, perete pe care se afla doar un tablou auster cu o pasare neagra linga un buchet de flori care au avut cindva culori cu siguranta mai vii. Sint sugrumat de spaima ca poate si fotoliul meu, de acasa, e de fapt un om normal, ca mine, si ca vede ce citesc si aude ce vorbesc, cind vorbesc uneori singur, in dupa-amiezele cind recit cu glas tare toate urletele mele de om de 35 de ani.

Ieri
Sper ca sint moale.

Azi
Daca n-ati stiut pina acum, sa stiti ca fotoliile vorbesc cu celelalte obiecte din casa. E minunat ca ne putem auzi intre noi, fara a fi auziti de urechi adevarate. Veioza are povestile cele mai interesante. De unde stau nu reusesc s-o vad, dar are o voce suava, erectrizanta, daca imi permiteti. Uneori, ore in sir, batrinelul care mi-e stapin sta pe o lavita si se uita pierdut la mine. Atunci tac. Daca ma aude, de fapt? Daca ne aude?

Miine
Sint trist azi, pacat ca fotoliile nu au camasa, sa le deschida brutal, rupindu-le nasturii, si sa plece aiurea pe strazi.

Poimiine
La ora trei incep filme cu oameni rai. Atunci e pentru mine momentul siestei, la caldura trupului uman cufundat in mine. Noaptea, de altfel, nu pot sa dorm, nici eu, nici oamenii cu parul alb si taceri aspre. Tacem impreuna pina dimineata, cind incepe tacerea de peste zi.

Ieri
Pina azi nu m-am intrebat daca voi redeveni vreodata omul de 35 de ani care eram. Ciudat. Nici azi nu m-am intrebat cu adevarat.

Miine
Sint penumbre bizare pe covor. Covorul e un nenorocit, injura tot la al treilea cuvint, spune bancuri proaste la care ride singur. Cu siguranta a fost un betiv care se barbierea de doua ori pe an.

Alaltaieri
Nimic nou, rutina e cel mai important eveniment din viata mea. E bine sa fii fotoliu, cind eram om eram inconstient.

Azi
Am vazut o molie. Era inevitabil.

Read more...

Let me remember you as you were before you existed

Am niste rude si multe nerude. O Neruda a scris acest vers acum multa vreme. Vers care, de cind aveam vreo 20 de ani, ma contrariaza mai mult decit ma incinta. Sau invers, nu mai stiu.

Read more...

A ce miroase duminica unui copil?

Read more...

Am iesit sa fumez o tigara si nu mai ploua. Cred ca putem pleca.

Read more...

Deci

Pentru ca imi place Nabokov, dar si Klara, si pentru ca n-am mai raspuns la un chestionar de la ultimul recensamint, iata:

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

My Name Is Red, Orhan Pamuk

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

José Arcadio Buendia din Un veac de singuratate, pentru ca intr-o zi si-a infasurat in jurul capului o naframa rosie si a plecat in lume sa se faca tigan.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

In the Mood for Love, Kar Wai Wong

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Wislawa Szymborska

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

L'anamour, Serge Gainsbourg

6. Unde ai locui un an, departe de casă?

Oriunde.

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

Creionul.

8. Ai primit în ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

Jurnalul unui psihopat, Venedikt Erofeev

9. Îţi place să reciteşti unele cărţi?

Poezie des, restul rar.

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

Biblia.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

Linga foc.

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

Nici unul. Citesc, cind citesc, pentru ca altfel as fi nevoit sa ma sinucid. Ar fi, totusi, poate, faptul ca nimeresc un titlu pe care ar fi trebuit sa-l fi citit cindva, grafica unei coperte, un nume bizar sau o fraza rasfoita intimplator.

Read more...

sa ne iubim

sa ne iubim in pijama pe prispa patului sa ne facem semne de ramas bun si sa ne trimitem bezele sa luam autobuzul catre noi insine dimineata cind trebuie sa ne schimbam pijamalele si sa ne legam sireturile cu niste pasari mici cu suflet mare doar sa ne iubim pe pantaloni si pe bluze si sa ne stergem la gura de firimiturile de iubire cu stergare mostenite de la copiii nostri sa ne iubim la metru cub sa ne calculam consumul si sa ne trimitem facturi pe care sa le platim cu cirese sa ne iubim secret cifrat codat in vazul lumii prin magazine cu conserve colorate sa ne iubim de azi pe miine acolo unde sint covrigi in cozi de ciine si trenurile care opresc nu mai vor sa plece sa ne iubim cu piine de secara arsa-n prajitor si ceai de fructe de padure sa ne iubim acum

Read more...

Util

Fiecare zi e o noua treapta in acumularea intelepciunii care duce catre o nirvana personala, in care soarecii de cimp traiesc in armonie cu uliul local si usturoiul are gust din ce in ce mai bun fara sa mai miroase urit. Din unele zile raminem cu informatii utile sufletului si procuparilor inalte, din altele cu retele culinare a caror preparare costa mai mult decit cuptorul aragazului, iar din altele cu sfaturi practice de scoaterea petelor din tesuturile de in.
Pentru ca informatia acumulata ieri in desaga pe care scrie echilibru personal face bine atit sufletului cit si trupului, nu ma pot abtine sa o impartasesc: ursul polar are nasul teribil de sensibil. Acum stiu, daca ma intilnesc vreodata cu un exemplar, ii aplic un ghiul in nas, fug circa 25 de metri, ma opresc, imi intind patura cu grija pe zapada, ma intorc si ma uit la el cum fuge, dupa care ma tavalesc pe patura de ris.
Treaba e verificata.

Read more...

Prostii in pustietate

"Scuzati de expresie, ce pula mea v-a apucat sa provocati prostii in pustietate?"

"Probabil ca sinteti marxist?
Sau, din contra, donator?"

"Nu, eu n-as refuza sa fac cunostinta cu familia dumneavostra si, in special, cu sotia..."

"El nu intelege nicicum faptul ca fericirea saraceste sufleteste omul si-l face deosebit de nefericit!"

"Domnilor! Iar eu, printre altele, am intentii foarte serioase sa studiez etica pina la cele mai mici detalii, ca sa ma feresc de urmarile intimplatoare ale legilor ei..."

"Lirica este rodul suferintelor omului care nu stie unde sa se cace."

"...insomnia viselor..."

"Dar cel mai nasol e cind ti se implinesc visele!"

"Ea a spus incet "Salutare" si parca pentru prima oara am observat cit de fermecatoare e. "Ce forme pline si, in acelasi timp, atragatoare ca beneficiile Partidului Comunist din Uniunea Sovietica" - mi-am spus in minte, dupa care i-am propus sa mearga cu mine sa bem o sticla de vin bun. Ea nu m-a refuzat si m-a invitat in camera ei."

Venedikt Erofeev - Jurnalul unui psihopat
Editura Art, 2010, trad. Mihail Vakulovski

Read more...

Too

Read more...

Piticii s-au dus la pescuit, asa cred

A fost o data ca niciodata un tarim indepartat in care oamenii se nasteau, faceau copii din flori galbene, rosii si violete, mai traiau apoi o vreme, dupa care mureau, in timp ce alti oameni se nasteau. Oamenii aveau cai si, mai ales, carute, cu care umblau toata ziua ca niste furnici in cautarea unor peisaje care sa le insenineze sufletele, dar mai cu seama in cautarea hranei si a florilor din care sa faca urmasi. In fiecare dimineata, in toate circumsscriptiile electorale ale imparatiei, fetii si logofetii insarcinati de imparat scoteau din pivnitele lor ferecate zimbetele si incepeau sa urle: "Veeeeniti de luaaaati zimbeteeeeee!" si se insiruiau cu totii, in dezordine, in fata scarilor din lemn, rezemati de capotele carutelor parcate pe trotuar, si luau, fiecare, cit puteau. Zimbetele erau distribuite cu polonice mari si pensule pe fetele umflate de somnul de peste noapte. Undeva in munti, intr-o fabrica secreta in care munceau doar pitici cu par pe piept, se lucra in ture de 12 cu 24 doar la fabricarea zimbetelor care urmau sa fie distribuite noapte de noapte in toate catunele cu flori galbene, rosii si violete. Piticilor angajati in fabrica de zimbete le era interzis sa plece la pescuit la sfirsit de saptamina, pentru ca in imparatia noastra se credea vajnic ca pestii se imput de la cap si, daca dintr-o mica neatentie nimereai sa tii un peste de coada, risci sa te imputi. Si daca te imputeai, mai ales ca pitic, riscai sa-i imputi pe toti piticii cu par pe piept.
N-am reusit sa stabilesc exact de cita vreme, caci oamenii din imparatia zimbetelor aveau memoria scurta, dar se pare ca de multi ani treaba mergea struna. Toata populatia era bine aprovizionata cu zimbete extreme sau rationale, cu hohote ignoble sau surisuri nostalgice, in functie de diversi factori. Imparatul insusi avea un ris aproape circular.
Saptamina trecuta, oarecum neasteptat si intimplator, m-am trezit in aceasta tara indepartata. Oamenii mai zimbesc, insa sint zimbetele de ieri. Nu se mai distribuie zimbete zilnic, iar pensulele cu care se desenau altadata sint mucegaite. Florile galbene si violete s-au ofilit, mai sint doar citeva rosii, imbatrinite.
Cred ca piticii s-au dus la pescuit in secret.

Read more...