Nu toate podurile au nevoie de apa, in ciuda legii fluidelor care, dupa cum se stie, a fost abrogata de Consiliul Fostelor Ape si al Ridurilor Pamintului. Unele poduri exista doar pentru ca poetii s-au asezat cindva pe iarba si au privit vaile. Stiinta moderna le mai numeste uneori viaducte, din ce in ce mai rar, ceea ce e un semn clar ca isi recunoaste eroarea. Conform unei agentii de presa ce a dorit sa-si pastreze confidenta, se asteapta ca la intilnirea ministrilor vîslelor, care va avea loc in aceasta toamna intr-un orasel din sud, podurile fara ape sa fie recunoscute integral si mentionate pe toate hartile, cu verde, ceea ce le-ar reda increderea pierduta in urma cu multi ani. Ce bine!

(Luxemburg, iunie 2009)

Read more...

Read more...

In urma mea tropaiau caii si se inchideau fortat usile. Era o goana eterna, intr-un labirint facut dinainte inchis. Urcam scarile si bateam la fiecare usa. Fiecare usa avea zavor ruginit de nepasare si fiecare nepasare omora un arc in mine. Un arc stropit cu rasina, din cauza timpului, un arc pe care imi propusesem mereu sa-l curat, fara insa a apuca vreodata. Fiecare usa avea toamna ei de curaj, colorata cu gemete scurte si amagitoare, care traversau coridoare lungi inainte de a lovi domol timpanele mele uitate pe dealuri verzi, copilaresti, in nepasare. In ferestre imi apareau batrini carora le tremurau muschii sub ochiul drept cind vorbeau mut despre faptele vietilor lor. Bateam la fiecare usa cu curaj de toamna timpurie, in care arcurile se naclaiesc incet si mor.

(Budapesta, iunie 2009)

Read more...