Jurnal de tură

Cînd am ajuns aici, cu mulți ani în urmă, masa asta era la perete, avea la mijloc o vază cu flori de plastic. N-o să mă crezi, dar eu am fost cel ce a avut curajul s-o ia și s-o mute în mijlocul încăperii, chiar dacă e mai strîmt acuma, și am avut mereu grijă să am pe ea o sticlă plină de care să mă țin atunci cînd urlă mierlele în tufele de liliac. Acum vreo două săptămîni, cînd era viscolul ăla mare, ședeam pe jos, cu pătura peste mine, uite colo, și savuram bezna asta cu gust de medicament, călare pe noapte, juisînd de cîte ori umfla viscolul. Stăteam acilea, în stație, cu gîtul umed de licoare și cu gulerul ridicat și visam aiurea la macaralele alea din copilăria noastră, doamne-dumnezeule, mai ții minte? Mă gîndeam cum citeam așa, împreună, afișele și panourile cu filme, cu ce poftă mai mîncam căpșunile din grădina lui tanti Rodica, fie-i sufletul ușor, și acuma nu-mi vine să cred că avem nepoți. Mai dă-mi, rogu-te, o țigară de-aia fină.