Samuel Mammel

Nu mă mai lupt cu stareța dimineților: ești ceea ce vreau eu să fii. Ochiul meu drept te desface, în fiecare dimineață, în molecule pe care le remodelează și le reprotrivește strident, după logica lui. Ochiul meu drept mi-a pus probleme și gînduri de cînd ne știm. Tu, comoară urcată pe stînci încă dinainte de a ne naște, eu, cu umbrelă și adus de spate, cînd sînt calde zilele de toamnă, te dobor cu ochiul meu drept, drept în fața mea, în mijlocul drumul, în praf. Îți pun mîna pe creștet, domoală și tandră, însă prin ochiul meu drept speranțele poartă fuste colorate și cercei lungi. Știi, chiar și cînd facem focul, ochiul meu drept simte flăcările înainte de a aprinde primul chibrit - așa e el, nerăbdător. Îl simt cum își face loc în mine, ochiul meu drept, se instalează sistematic, și-a adus patrafir și stă în față, cu fața spre mine. Mă întreb dacă mă vede cu ochi buni. Pentru că ochiul meu drept deseori nu e drept.