Samuel Mammel

Pășea greoi pe dușumeaua prăfuită, cu șosetele trase pe jumătate, lăsînd dîre fragmentate în pudra care se ridica în aer și dansa în razele blînde de soare. Pașii lui erau mici, dublați de respirația apăsată. Pe pereți dansau lin tigri cu blana moale, ca mușchiul umed al copacilor din pădurea fericirii. Mirosea a foc cald, de iarnă grea. Ultimul pas se opri înainte de a fi pornit, chiar cînd cămilele se așezau liniștite undeva departe, prin oazele cărărilor inutile. Pe perete, un tapet mov cîndva, se vedea acum, brusc, ca prin ceață. Din tavan cădeau pene ca după o sălbatică luptă copilărească cu perne, în slow motion barbar.

Se prăbuși tare pe dușumea și se împrăștie în cîteva mii de firimituri pe care, în cîteva ore, iluziile mici și negre, ieșite din mușuroi, le-au devorat cu nesaț.