Sébastien

În ultima de zi de serviciu, înainte de concediu, am dat nas în nas, de dimineață, cu Sébastien, un francez de 35 de ani. Nu eram coleg cu el, venea din cînd în cînd pe la noi, cu diverse probleme, și schimbam replici scurte cu complicitatea unor doi consăteni care nimeresc în aceeași unitate militară. Amîndoi emigranți. Văzînd tricoul meu albastru, exact ca ăla cu care naționala Franței a luat Cupa Mondială în 1998, și-a deschis limpede ochii, sticlind de extaz pe fundalul pletelor lui crețe, și mi-a spus extaziat: "Allez les Bleus!" I-am zis că plec mîine la Paris și pregătesc atmosfera, ne-am strîns mîinile și ne-am despărțit. Urma să plece și el în concediu, tot mîine, în Îles-de-la Madeleine, un soi de Caraibe local. După concediu, în locul lui a apărut un alt individ. Oamenii se schimbă. Azi l-am întrebat ce mai face Sébastien. A belit ochii brusc, după care i-a lăsat în pamînt, după care i-a ridicat și mi-a spus fără grai: "S-a sinucis. În a doua lui zi de concediu."