Am primit acum cîteva zile un pachet, de la niște cunoștințe foarte vechi, cu un bilet scurt: "Știi să tastezi blind?" Da, știu, dar cine nu știe în ziua de azi...
Printre obiectele din pachet, alături de un abajur foarte vechi, un tricou al naționalei de fotbal a Venezuelei și un desen cu cei trei purceluși, se aflau, înpachetate în bubble wrap, două paranteze. Inițial am crezut ca e un mesaj ascuns, pentru că amîndouă erau deschise. După cum știți, paranteza închisă nu e decît o paranteză deschisă invers. Eu n-am știut pînă în dimineața asta cînd, în timp ce mă bărbieream, mi-a căzut fisa. Erau, de fapt, două paranteze banale, una deschisă, cealaltă închisă. Jumătate plin de spumă de ras le-am așezat în poziția corectă și m-am uitat la ele. Hm. Ce-aș putea pune în ele? Instinctual m-am gîndit să pun coșul de gunoi, ca să mă amuz, sau chiar pe Caramel, noul iepure al copilului meu. N-am avut timp să mă joc prea mult cu ele, că eram deja în întîrziere, însă acum, la un pahar, le privesc cu multă dragoste, ca și cum ar da un sens vieții mele dezorganizate. Deja le-am jurat că o să mă culc mai devreme și o să fumez mai puțin, le-am pus pe piept și m-am întins, ca și cum ar fi atașate la un lănțișor. N-am simțit nimic deosebit.
Socrul meu zice că cea mai bună metodă de a-ți bate joc de cineva e să-ți cumperi binoclu, să-i arunci în curte un ceas stricat, iar apoi să-l privești cum se chinuie să-l repare. Vecinii mei nu merită, totuși, așa ceva. Nu pot să le arunc lor parantezele în curte, nu ar fi etic, nu se face. Avansînd în ipoteze, chiar înainte de a scrie fraza asta, m-am gîndit să-mi pun în paranteze propria viață și să mă uit ce se întîmplă. Cred că ar fi foarte amuzant. Apropo, dumneavostră ce ați pune în ele, dacă le-ați găsi într-o dimineață, stinghere, în curte?

Read more...

Nici Liverpool, nici Whirlpool.
Nici Lego și nici Eco.
Nici Stan și, deci, nici Bran.
Nici Nicu Covaci sau alți Nici.
Nici Sancho Panza de Saavedra.
Nici cei șapte, nici pitici.

Nici Nietzsche măcar.

Atunci cine?
Eh, Venezuela. Olé, olé.

Read more...

În mine crește un cocor

Uneori cocorii îmbătrînesc bolnavi și triști și își suflă nasul în batiste albastre cu dungi albe. Frunțile le devin încrețite peste noapte și brațele viguroase de ieri nu mai sînt decît oase pe care atîrnă pielea. Atunci cocorii se ghemuiesc în amintirile noastre bizare despre duminici calde de primăvară, fotografiate dimineața, împreună cu Bucuriile muzicii. Se ghemuiesc în turnuri pe care le-au construit în secret o viață întreagă, așa cum ocnașii construiau tuneluri negre cu speranțele lor îndoite, aceleași speranțe cu care își mîncau supa. Cu aceleași mîini pe care uneori le-a văzut soarele, imediat după ploile de vară.
Cocorii fac focul seară de seară și se uită pe fereastră, numărînd stelele. Aceleași stele care altădată erau ascunse de soarele răsărit din ploaie.
Cînd voi fi cocor, căci toți devenim cocori cu trecerea timpului, vreau un turn cu vedere către un cîmp sumbru pe care nu se întîmplă niciodată nimic, cu o singură fereastră. Către ploaie.

Read more...

TER: Triumful sexului - Iulian Tanase

Triumful sexului - Iulian Tanase from Teatrul Erotic Radiofonic on Vimeo.

Read more...

Decor slovac cu holșuruburi

Pe trotuar, în dreptul balustradei, o inimă de cauciuc se zbate convulsiv, acționată probabil de două baterii AA. Se aude o muzică militărească de undeva - or fi ascuns ăștia difuzoare pe undeva și pun muzică subliminală. Sau îmi răsună doar mie în urechi sonata aia a lui Bach, de care m-am îndrăgostit cînd aveam 15 ani. Greu de zis.
Oameni-fluturi cu buline zboară intens în fereastră, se lovesc palid și cad pe pervaz. Și vin alții, tot cu buline, care se lovesc și ei și cad. Uneori vine noaptea și inima nu mai pulsează, alteori e zi. Poate nu sînt baterii, poate e energie solară - inima e tot acolo, de parcă ar fi a lui Pär Lagerkvist, cînd aveam 16 ani. Pe un zid, relativ aproape de inimă, e un graffiti de toată greața, amenajat cu șnur, ca să nu-l poți atinge. Nici nu vreau, e despre crimele populare pe care, desigur, le regret.
Undeva peste drum e o biserică și oamenii scuipă în sîn des cînd trec prin dreptul ei - am remarcat asta pe baza unui studiu realizat pe un eșantion convingător de cetățeni. Nu prea beau oamenii ăștia, citesc magazine de modă, poartă pantofi și consumă timp.

Toate aceste fapte regretabile se întîmplă pe partea opusă de trotuar, cum ar veni, față de poza de mai jos.

Read more...

Liechtenstein Successfully Tests Teeny Tiny Nuclear Bomb

Read more...

VISTA SOCIAL CLUB - CHAN CHAN
Asculta mai multe audio Muzica

Read more...

Eu zic că dacă puneți gheață nu e numai de prost gust, ci e și păcat. Se servește cu un pahar de apă lîngă, la nevoie.

Read more...

Pășea greoi pe dușumeaua prăfuită, cu șosetele trase pe jumătate, lăsînd dîre fragmentate în pudra care se ridica în aer și dansa în razele blînde de soare. Pașii lui erau mici, dublați de respirația apăsată. Pe pereți dansau lin tigri cu blana moale, ca mușchiul umed al copacilor din pădurea fericirii. Mirosea a foc cald, de iarnă grea. Ultimul pas se opri înainte de a fi pornit, chiar cînd cămilele se așezau liniștite undeva departe, prin oazele cărărilor inutile. Pe perete, un tapet mov cîndva, se vedea acum, brusc, ca prin ceață. Din tavan cădeau pene ca după o sălbatică luptă copilărească cu perne, în slow motion barbar.

Se prăbuși tare pe dușumea și se împrăștie în cîteva mii de firimituri pe care, în cîteva ore, iluziile mici și negre, ieșite din mușuroi, le-au devorat cu nesaț.

Read more...

Note to self

Pe vremea cînd eram in liceu, aveam un amic care avea o iubită cu care nu schimbase niciodată nici un cuvînt. Se întîlneau și se priveau ore în șir. Își codau mesajele dupa rețete necunoscute nouă, celorlalți. Stăteam în internat, și eu, și el. Corespondența se lăsa pe o masă, la intrare și, într-o zi, el primise o carte poștală. Scria atît: "N-am sa uit niciodată zăpada dimineților noastre. Soarele, îl simți?" Oameni și ei, probabil azi schimbă uleiul la mașină undeva, manîncă după dietă și economisesc bani.

Read more...