Pelicanii

Pelicanii, atîția cîți au mai rămas, au plecat departe, cu zboruri șchiopătate, uneori în noapte. S-au dus și, în drumul lor, costal, au aruncat cîte o privire indolentă farurilor, bezmetici de întuneric. Geometric vorbind, aripile lor lăsau semicercuri care se prelingeau în urmă și se împuținau. Peretele de întuneric se îndepărta pe măsură ce pelicanii avansau. Nopți de nopți, aripi de aripi, pelicanii avansau cu spor, cu de-a sila, în patrii care erau doar pe jumătate ale lor, în limbi pe care se chinuiau să le pronunțe, în șoaptă, cu măiestrie, ca și cum limbile însele n-ar fi fost de față. Organizați în grupuri relativ mici, pelicanii avansau prin nori de smoală albă. Erau, pe semne, chemați de cineva, de crîngurile lor sau de amintirile noastre.

(Pe peretele de întuneric defilau chipuri, deasupra brîului vopsit cu ulei. Uneori chipuri dragi.)

Read more...

Ninna nanna

Ieri am fost nebun. De la Campionatul Mondial din 94 n-am mai trăit așa intens in tricoul României. Nici nu știu exact de ce. La urma urmei, România e la șapte mii de kilometri, dacă încă nu s-au făcut arăturile de toamnă nu mă mai simt nici nervos și nici vinovat. Realitatea mea românească se oprește undeva în 2004 - da, atîta mi-a luat, din 2000 pînă în 2004, pregătirea plecării din România.

Poate că Băsescu își bate nevasta, poate că a lovit un copil, poate că e un soi de dictator. Cert e că Geoană e un maimuțoi stilizat prost, cu un creion cu mina terminată. Cînd îl văd, automat îi văd pe Cozmîncă, pe Văcăroiu, pe Hrebengiuc și pe Iliescu, cu pantalonii lucioși de birouri vechi, sovietice, în care auzi cum zboară muștele pe harta de pe perete.

Știi cum e, cînd toate tricourile pe care le ai au găuri, îl iei pe ăla cu găuri la subraț și îți ții mereu mîinile pe lîngă corp. În condițiile astea, ninna nanna, marinare:

Read more...

Mori, România!

Mori, futu-ti mortii ma-tii de tara in care toti va nasteti academicieni manelisti.
Mori, baga-mi-as pula in tine de curva nenorocita care ai stat la raspantia tuturor pulilor navalitoare.
Mori, tara unicat ce esti, in care cuvantul dat e valabil pana reusiti sa-l sterpeliti inapoi.
Mori, exemplu de rectitudine care ai inventat zicala “Capul ce se pleaca sabia nu-l taie!”.
Mori, tara in forma de peste care reusesti sa te imputi si de la cap si de la coada si, vara, mai ales de la subtiori.
Mori, tara de cacat in care eu produc impozite care ii fac sa supravietuiasca pe trei bugetari din Timisoara, dar aia tot imi spun ca sunt un mitic penibil.
Mori, in pizda ma-tii, mama a tuturor imbecililor care se cred umoristi daca ii pun piedica unei babe in fata unui Q7.
Mori, tara de cacat in care oamenii isi vand copiii pentru un televizor.
Mori, nimfomana proasta, care ti-o iei de 2.000 de ani si intre sprancene, da-ti spargi banii pe operatii de refacere a himenului.
Mori, travestito, cu poporul tau cu tot. Stii tu care: ala care se mandreste ca se trage din doi barbati (Traian si Decebal).
Mori, sugatoare de pula ce esti, care de pe vremea priapicului de Carol al II-lea nu te-ai mai revoltat decat daca n-ai simtit ceva cald in burtica.
Mori, intretinuto, ca ai ajuns sa costi Europa mai mult decat tari care chiar se fut bine.
Mori, analfabeto, ca doar unu la suta dintre absolventii de liceu stiu sa scrie si sa citeasca, restul stiind doar hi5.com.
Mori, boarfo, ca si daca te duci la cules de capsuni n-o faci decat ca sa ai unde sa te apleci si sa-ti arati curul nespalat patronului spaniol.
Mori, futu-ti mortii ma-tii de taratura care nu stii sa spui “multumesc” nici macar dupa un orgasm multiplu.
Mori, curva proasta, la care imi e frica sa las bugetul pe noptiera, ca-l gasesc injumatait.
Mori, fakerito, care incepi sa gemi cand eu inca n-am sunat la usa.
Mori, cititoare de tabloide in care moartea lui Dinica devine reclama la telenovela Aniela.
Mori, evazionista de cacat, tara unde oameni cu salariul minim pe economie au Lexus luat cu banu’ jos.
Mori, tara europeana ce esti si care-ti lasi cetatenii sa fie tratati ca niste pakistanezi de catre companiile multinationale.
Mori, tara europeana ce esti si care-ti lasi cetatenii sa fie tratati ca niste pakistanezi de catre pakistanezii care au saormarie la coltul fiecarui bloc.
Mori, fa, mori! Dar, te rog eu, mori incet si in chinuri, ca, altfel, mori degeaba.
LE: Cum, pocnitoareo, inca n-ai murit?

Patrick André de Hillerin

Read more...

Update: Alegeri

Duminică, 6 decembrie, vor avea loc alegeri prezidențiale în Bolivia. Bolivia, contrar unor opinii rău-voitoare, este o țară ca orice altă țară, în care locuiesc oameni și cresc copaci. Bolivienii au deja un președinte, așa că noile alegeri par lipsite de sens. Ei țin însă morțis să aleagă iar. Treaba lor.

Duminică mai sînt alegeri în Insulele Comore (Oceanul Indian) și România (Europa).

Read more...

Weekend anarhist

Read more...

Cresc porumbei morți, le dau să bea apă și să manînce pămînt. Ei nu mă contrazic niciodată, stau tăcuți pe iarbă și mă lasă să-i privesc ore în șir. Cred că le place mult tăcerea mea, pe semne că s-au obișnuit cu ea, o fi vreun reflex. Sau poate chiar le place cum tac. Am avut mulți pe vremuri, acum mai am vreo zece. Cînd crești porumbei morți trebuie să accepți că vine vremea să se împuțineze. La început speram mereu să facă ouă, să dea și ei semne că se înmulțesc, însă m-am obișnuit încet cu ideea că porumbeilor morți nu le place să facă dragoste sau să facă ouă. De aceea porumbeii morți sînt o specie pe cale de dispariție și, culmea!, nu sînt protejați. Oricine are chef, chiar și Dumneavoastră, dacă vreți, puteți omorî un porumbel mort fără să pățiți ceva. E dureros, vă spun, să-i vezi cum mor, așa morți cum sînt. Cum li se usucă încet penele, mai întîi în jurul urechilor, apoi în întregime. N-am ce face, trebuie să-i arunc la un moment dat, nu înainte de a încerca să-i redresez cu apă și rugăciuni. Din nefericire, încă nu m-am decis ce să cresc cînd o să moară toți porumbeii mei morți. Tristețea mea o să fie atît de mare încît nici nu vreau să mă gîndesc.

Read more...

Odă pilotului automat

O, zeuț al înălțimii și fraternizat poet
Cu șuruburi digitale și puțind a aracet -
Ești spectacolul de aur aiurind prin fuselaje
Mînuind aproape biblic milioane de tangaje.

Tu, cocor îndemînatic operînd prin stratosferă,
Singuratic bîntuind o cărare efemeră,
Traiectoriu fără vicii, coagulator de nori,
Îngînare unipedă fără piele, fără pori,

Optimist optimizat pe cărări inexistente,
Apocrif - asemeni mie - de păreri adiacente,
Calibrat și updatat după reguli voluptoase,
Luptător pe baricade în ținuturi nemiloase,

Harpa mea îți cîntă trainic - ca să nu zic chiar etern -
Imnuri de iubire acră, apătoasă, îmbibată-n kerosen,
Căci tu ești prezent acolo, printre stele mai mereu
Mult mai sigur și mai tandru decît însuși Dumnezeu.



Merci.

Read more...

M-am decis ieri să-mi spăl promisiunile. Le-am sortat după culori, respectate și nerespectate. Am verificat mai întîi cu grijă să văd dacă nu cumva au rămas oarece flori presate prin buzunare, și le-am aruncat în mașina de spălat. M-am uitat îndelung prin fereastra rotundă cum se învîrt: nimic spectaculos, rațiunea lor era hazardul. Pe cele delicate le-am spălat de mînă, pe dos, evident. Cum era nițel vînt de toamnă tîrzie, dar cu soare, le-am scos afară și le-am întins pe sfoară. Una cîte una, de se mirau vecinii: Ce promisiuni albastre ai, nea Samuel! Da.

Read more...

Au apărut gloanțele biodegradabile. Nu-i așa că e o veste absolut exemplară? Pe țeava invențiilor se mai găsesc coșciugele reutilizabile și praful în ochi de sticlă. Dacă mi-ar cere cineva să fac un wishlist despre ce aș mai vrea să se inventeze, printre favoritele mele ar fi ciorba de turtă, complotul de cireșe, protezele pentru necunoscuți, ferparele ciobănești și candelavrele. Sau candelarvele.

Altfel, vă urez gripă plăcută!

Read more...

Mignonne, allons voir si la rose

După cum vezi, orașul șuieră undeva departe, coclit de accidente și nefericiri și de turturele care nu-și mai amintesc drumul către casă. Am deschis și am închis milioane de uși în viața asta a mea, una în plus n-ar mai însemna mare lucru. Poate că e, totuși, un pic cam tîrziu, deși consolatorul suprem ar spune că nu e. Stai nițel, să-mi termin țigara, că e păcat s-o arunc, abia am tras cîteva fumuri. Plus că ar fi păcat s-o arunc aici, pe jos, pe asfaltul ăsta cald. Simți cum tremur? Nu, nu mi-e frig. Cum ziceam, ușile încep să se deschidă de cum ți s-a născut în minte dorința de a le deschide. Să știi, nu mint, nu e magie. Magie e doar tinerețea. Dacă vrei, deschidem împreună ușa aia de acolo și ne precipităm amîndoi în nori, departe de turturele astea idioate care nu-și găsesc drumurile.

Read more...