Weekend anarhist

Read more...

Cresc porumbei morți, le dau să bea apă și să manînce pămînt. Ei nu mă contrazic niciodată, stau tăcuți pe iarbă și mă lasă să-i privesc ore în șir. Cred că le place mult tăcerea mea, pe semne că s-au obișnuit cu ea, o fi vreun reflex. Sau poate chiar le place cum tac. Am avut mulți pe vremuri, acum mai am vreo zece. Cînd crești porumbei morți trebuie să accepți că vine vremea să se împuțineze. La început speram mereu să facă ouă, să dea și ei semne că se înmulțesc, însă m-am obișnuit încet cu ideea că porumbeilor morți nu le place să facă dragoste sau să facă ouă. De aceea porumbeii morți sînt o specie pe cale de dispariție și, culmea!, nu sînt protejați. Oricine are chef, chiar și Dumneavoastră, dacă vreți, puteți omorî un porumbel mort fără să pățiți ceva. E dureros, vă spun, să-i vezi cum mor, așa morți cum sînt. Cum li se usucă încet penele, mai întîi în jurul urechilor, apoi în întregime. N-am ce face, trebuie să-i arunc la un moment dat, nu înainte de a încerca să-i redresez cu apă și rugăciuni. Din nefericire, încă nu m-am decis ce să cresc cînd o să moară toți porumbeii mei morți. Tristețea mea o să fie atît de mare încît nici nu vreau să mă gîndesc.

Read more...

Odă pilotului automat

O, zeuț al înălțimii și fraternizat poet
Cu șuruburi digitale și puțind a aracet -
Ești spectacolul de aur aiurind prin fuselaje
Mînuind aproape biblic milioane de tangaje.

Tu, cocor îndemînatic operînd prin stratosferă,
Singuratic bîntuind o cărare efemeră,
Traiectoriu fără vicii, coagulator de nori,
Îngînare unipedă fără piele, fără pori,

Optimist optimizat pe cărări inexistente,
Apocrif - asemeni mie - de păreri adiacente,
Calibrat și updatat după reguli voluptoase,
Luptător pe baricade în ținuturi nemiloase,

Harpa mea îți cîntă trainic - ca să nu zic chiar etern -
Imnuri de iubire acră, apătoasă, îmbibată-n kerosen,
Căci tu ești prezent acolo, printre stele mai mereu
Mult mai sigur și mai tandru decît însuși Dumnezeu.



Merci.

Read more...

M-am decis ieri să-mi spăl promisiunile. Le-am sortat după culori, respectate și nerespectate. Am verificat mai întîi cu grijă să văd dacă nu cumva au rămas oarece flori presate prin buzunare, și le-am aruncat în mașina de spălat. M-am uitat îndelung prin fereastra rotundă cum se învîrt: nimic spectaculos, rațiunea lor era hazardul. Pe cele delicate le-am spălat de mînă, pe dos, evident. Cum era nițel vînt de toamnă tîrzie, dar cu soare, le-am scos afară și le-am întins pe sfoară. Una cîte una, de se mirau vecinii: Ce promisiuni albastre ai, nea Samuel! Da.

Read more...

Au apărut gloanțele biodegradabile. Nu-i așa că e o veste absolut exemplară? Pe țeava invențiilor se mai găsesc coșciugele reutilizabile și praful în ochi de sticlă. Dacă mi-ar cere cineva să fac un wishlist despre ce aș mai vrea să se inventeze, printre favoritele mele ar fi ciorba de turtă, complotul de cireșe, protezele pentru necunoscuți, ferparele ciobănești și candelavrele. Sau candelarvele.

Altfel, vă urez gripă plăcută!

Read more...

Mignonne, allons voir si la rose

După cum vezi, orașul șuieră undeva departe, coclit de accidente și nefericiri și de turturele care nu-și mai amintesc drumul către casă. Am deschis și am închis milioane de uși în viața asta a mea, una în plus n-ar mai însemna mare lucru. Poate că e, totuși, un pic cam tîrziu, deși consolatorul suprem ar spune că nu e. Stai nițel, să-mi termin țigara, că e păcat s-o arunc, abia am tras cîteva fumuri. Plus că ar fi păcat s-o arunc aici, pe jos, pe asfaltul ăsta cald. Simți cum tremur? Nu, nu mi-e frig. Cum ziceam, ușile încep să se deschidă de cum ți s-a născut în minte dorința de a le deschide. Să știi, nu mint, nu e magie. Magie e doar tinerețea. Dacă vrei, deschidem împreună ușa aia de acolo și ne precipităm amîndoi în nori, departe de turturele astea idioate care nu-și găsesc drumurile.

Read more...

Read more...

Stăteam cu amicii mei la o bere și ne explicam unii altora diverse acțiuni colaterale cu care ne ocupaserăm viețile în zilele precedente. Eram deja după cîteva beri solicitante, delicate în anumite privințe, cînd am simțit un nor lipicios ca un bandaj, iar mîinile mi se înălțau fără control. Întîi mîinile, apoi tot trupul. Cred că tocmai ieșeam din context. Cînd am ajuns la o oarecare înalțime, i-am simțit pe amici cum mă prind de picioare și mă trag înapoi, pe jumătate paralizat îi simțeam totuși cum se screm, trăgeau tare, cred că le era greu. Frînturi din țipetele lor de panică ajungeau la mine și îmi dădeau seama că încercau să se organizeze, urletele lor oscilau de la dispreț și disperare pînă la satisfație, în funcție de cum evoluau lucrurile, de bună seamă. N-a durat foarte mult, cred, dacă ar fi fost să te uiți la ceas, însă pe mine experiența mă istovise. Cînd am deschis ochii, lumina roșiatică ce venea dintr-un colț aproape că mă orbea. Reușisem, reușiseră. Eram complet reintrat în context. Mi-am luat paltonul, i-am salutat și am plecat: "Pe duminica viitoare!"

Read more...

Era pe vremea cind spoream diminetile cu amurgul zilelor trecute, lungi zile de pietoni pe sub copaci cu frunze verzi verzi verzi. Cind deschideam obloanele pe la ora zece si mirosul de soare copt patrundea brusc si brutal pina in adincimile tablourilor noastre albastre si in praful mindru de pe dulapuri. Iti numaram atent toate firele de par din sprincene, tacut, cu aripile impreunate pe piept, fragede, fermecate de dansurile abia incheiate. Ne prefaceam apoi amindoi in aparente telurice, ne incheiam la sireturi si ne luam inimile de pe lavita unde ramasesera de seara. Ne pieptanam reciproc si ne stropeam chipurile cu apa din galeata, ne ascundeam urmele in parchet si plecam, minati de una, de alta. Era august tirziu in anul acela cind, intr-o dimineata la fel de tirzie, din prea multa iubire, sau poate doar pentru ca iti era la indemina, ai luat amindoua inimile de pe lavita. A mea ai scapat-o din prea multa iubire sau doar pentru ca iti era la indemina si s-a spart. Am stat s-o lipim, ne atirnau de aripi bucatile ei laptoase. Au ramas frinturi ascunse in parchet si, poate, in scrumiere. Ai murit intre timp, insa, sa stii, inca n-am regasit toate bucatile pierdute in dimineata aia in care soarele trecea prin copacii cu frunze verzi verzi verzi pina in tablourile albastre.

Read more...

Nu mă mai lupt cu stareța dimineților: ești ceea ce vreau eu să fii. Ochiul meu drept te desface, în fiecare dimineață, în molecule pe care le remodelează și le reprotrivește strident, după logica lui. Ochiul meu drept mi-a pus probleme și gînduri de cînd ne știm. Tu, comoară urcată pe stînci încă dinainte de a ne naște, eu, cu umbrelă și adus de spate, cînd sînt calde zilele de toamnă, te dobor cu ochiul meu drept, drept în fața mea, în mijlocul drumul, în praf. Îți pun mîna pe creștet, domoală și tandră, însă prin ochiul meu drept speranțele poartă fuste colorate și cercei lungi. Știi, chiar și cînd facem focul, ochiul meu drept simte flăcările înainte de a aprinde primul chibrit - așa e el, nerăbdător. Îl simt cum își face loc în mine, ochiul meu drept, se instalează sistematic, și-a adus patrafir și stă în față, cu fața spre mine. Mă întreb dacă mă vede cu ochi buni. Pentru că ochiul meu drept deseori nu e drept.

Read more...